În urma examinării cererilor depuse în perioada 15 mai – 05 iunie 2026, Comisia de repartizare aduce la cunoștința elevilor următoarele:
✅ Elevii care au solicitat loc în cămin au fost repartizați astfel:
Cazarea elevilor se va efectua pe data de 28 august 2026.
Bonul de cazare va fi eliberat de intendentul căminului.
Achitarea taxei de cazare:
- Se efectuează până la 1 august 2026, doar prin serviciul MPay.
- Suma pentru semestrul I este:
- 2400 lei (600 lei/lună) pentru elevii de la specialitățile: Dezvoltarea aplicațiilor web, Programarea și testarea produselor program, Rețele de calculatoare, Contabilitate, Servicii administrative și de secretariat;
- 900 lei (225 lei/lună) pentru elevii de la meseria conexă: Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor – Operator introducere, validare și prelucrare date.
Elevii (băieții) anului IV de studii vor fi cazați după finalizarea cazării elevilor din anul I.
Elevii care nu au depus cererea în termen vor putea fi cazați în limita locurilor disponibile, începând cu data 15 septembrie 2026.
❗️Elevii care au încălcat prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a IP CEITI nu beneficiază de spațiu locativ în căminele CEITI.
Notă: În conformitate cu prevederile Contractului de locațiune, elevii au obligația de a preda, la finalul anului de studii 2025–2026, camera în care au fost cazați, într-o stare corespunzătoare. Nerespectarea acestei obligații va avea drept consecință excluderea elevilor în cauză de pe lista de repartizare a locurilor de cazare pentru anul școlar 2026–2027, chiar dacă aceștia îndeplinesc toate celelalte criterii de eligibilitate.
Administrarea instituției
La orice bankă pot achita?
Când trebuie de achitat căminul pentru elevii de anul I?
Puteți achita din timp prin serviciul MPay.
Pe data de 28 veți prezenta numai confirmarea de plată eliberată de MPay
La ce ora va fi afișată informația
Vezi Avizul
Cand o sa fie cazați anul 1
În data de 24 august 2026 va fi publicat la avizele instituției graficul de distribuire a spațiilor de locuit.
Când va apărea lista pentru cei cazați în cămine pentru cei de anul I și când va trebui de efectuat achitarea pentru cămin?
Elevii anului I nu trebuie să consulte liste separate de cazare. Solicitarea locului în cămin a fost indicată în cererea de admitere, iar repartizarea se va efectua în baza opțiunii exprimate la depunerea dosarului.
Bună ziua! Elevii anilor 2 ,3 for fi cazați în tot aceeași zi ca și elevii anului 1 ? Și vom avea nevoie să prezentăm ceva documente ?
Pe data de 24 august vom publica la avize graficul de distribuire a spațiilor de locuit.
Când vor fi afișate listele elevilor cazați de anul IV? Și până când este data limită de plată a căminului dacă suntem de anul IV și nu știm lista?
Bună ziua. Când o să apară contractul pentru a achita căminul?
Contract